Românul s-a născut poet, apoi s-a făcut antreprenor

Cuvântul antreprenor a apărut prima dată în dicționarele românești acum peste 50 de ani (DLRLC 1955-1957) și era considerat un cuvânt  „care aparține mai ales regimului capitalist”. El a fost mult timp folosit ca neologism dar a intrat în vocabularul uzual mai ales după 1990.

Cu toate că poate fi considerat un cuvânt nou, antreprenoriatul este definit, cu umor și înțelepciune, de proverbe și zicale din folclorul românesc.

Înainte de a se naşte afacerist, românul s-a născut poet. Astfel, o mulţime de zicale şi proverbe din înţelepciunea populară pot fi adaptate la prezentul antreprenorial.  În prim plan fiind banul, „care este o mică roată ce învârte lumea toată”, cei care au o afacere trebuie să ştie că „ban la ban trage” şi că „bănuţul face leuţul”, adică banii nu au cum să se înmulţească dacă nu sunt investiţi.

Pe lângă investiţie, este nevoie şi de muncă, fără de care nu se poate vorbi de prosperitate. În vechile zicale, munca este poziţionată înaintea distracţiei, omul muncitor este asemuit cu pomul roditor, iar „unde toţi muncesc, cerşetori nu se găsesc”.

Învăţăturile din bătrâni îndeamnă la curaj antreprenorial („cel ce se teme să piardă, nu poate să câştige”), la abilităţi comerciale („vânzarea începe când clientul spune NU”) şi ambiţie („omul nu e niciodată mulţumit – de ce are mult, de aia vrea mai mult”). Chiar dacă mai suferim şi unele eşecuri, pentru că „numai cine nu munceşte, nu greşeşte”, trebuie să perseverăm, deoarece „cel ce dă din mâini nu se îneacă”.